Hagi, lovit în plin! „Perla” Viitorului nu va mai juca în acest sezon: „Suntem alături de el în această perioadă dificilă și îl așteptăm mai puternic!”

Hagi, lovit în plin!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mijlocașul echipei FC Viitorul, Dragoș Nedelcu, a suferit o întindere a ligamentului colateral intern al genunchiului stâng și va lipsi de pe teren între trei și patru săptămâni, a anunțat, marți, site-ul oficial al grupării conduse de Gheorghe Hagi.

„Dragoș Nedelcu a efectuat, marți, un control medical amănunțit pentru a se vedea gravitatea accidentării. S-a constatat o întindere a ligamentului colateral intern al genunchiului stâng, iar perioada de rucuperare a fost estimată la 3-4 săptămâni. FC Viitorul este alături de Dragoș Nedelcu în perioada dificilă pe care o traversează și îl așteaptă mult mai puternic după recuperare!”, se arată pe site-ul fcviitorul.ro.

Nedelcu s-a accidentat în partida cu Dinamo, disputată duminică și încheiată cu scorul de 2-1 pentru formația din Șoseaua Ștefan cel Mare, și a fost înlocuit în minutul 42.

Mijlocașul în vârstă de 20 de ani ar putea rata astfel toate cele patru meciuri pe care echipa sa le mai are de jucat în acest sezon. În perioada 24 aprilie – 12 mai, Viitorul va întâlni FCSB, Astra Giurgiu, CS Universitatea Craiova și CFR Cluj.

Dragoș Nedelcu a jucat 28 de partide în acest sezon al Ligii 1 și a marcat un gol.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars

”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania

Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român

Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

Decizia finală a lui Vladimir Putin. Anunț pentru toată Europa

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×